Margaret Atwood

Variations on the Word Love

This is a word we use to plug
holes with. It's the right size for those warm
blanks in speech, for those red heart-
shaped vacancies on the page that look nothing
like real hearts. Add lace
and you can sell
it. We insert it also in the one empty
space on the printed form
that comes with no instructions. There are whole
magazines with not much in them
but the word love, you can
rub it all over your body and you
can cook with it too. How do we know
it isn't what goes on at the cool
debaucheries of slugs under damp
pieces of cardboard? As for the weed-
seedlings nosing their tough snouts up
among the lettuces, they shout it.
Love! Love! sing the soldiers, raising
their glittering knives in salute.

Then there's the two
of us. This word
is far too short for us, it has only
four letters, too sparse
to fill those deep bare
vacuums between the stars
that press on us with their deafness.
It's not love we don't wish
to fall into, but that fear.
this word is not enough but it will
have to do. It's a single
vowel in this metallic
silence, a mouth that says
O again and again in wonder
and pain, a breath, a finger
grip on a cliffside. You can
hold on or let go.

Georgiana Mîndru

Margaret Atwood

Variaţiuni pe cuvântul dragoste

Acesta e un cuvânt pe care-l folosim
pentru a umple golurile. Are mărimea potrivită
pentru acele pauze în vorbire,
pentru acele spaţii în formă de inimă roşie
de pe o pagină şi care nu seamănă deloc cu inimile adevărate.
Dacă adaugi dantelă, le poţi vinde.
Îl mai punem şi în spaţiul liber al paginii printate
fără un manual de instrucţiuni.
Există reviste întregi
care nu au mare lucru în ele,
însă cuvântul dragoste poţi să-l şlefuieşti pe corpul tău
şi poţi să şi găteşti cu el. De unde ştim
că nu e doar un pierde-vară depravat,
pe sub bucăţi umede de carton? Cât despre răsadurile de marijuana care-şi scot nasul dintre ierburi, ele îl strigă-n gura mare. Dragoste! Dragoste!
cântă soldaţii, fluturând cuţitele strălucind metalic şi dau onorul.

Apoi mai suntem noi doi. Acest cuvânt
e mult prea scurt pentru noi,
are doar trei silabe, e prea difuz
ca să umple adâncul pustiit din stele
care ne asurzeşte cu tăcerea lui.
Nu de dragoste ne e teamă, ci de
teama de a ne îndrăgosti,
acest cuvânt nu e de-ajuns,
însă va trebui să fie. E un singur O
în această linişte metalică, o gură
care spune O iar şi iar
de uimire,
de durere,
ca un suspin,
ca un singur deget agăţat
de marginea unei stânci.
Poţi să te ţii strâns
sau
poţi să-ţi dai drumul.